Proiecte - Anul 2010
Anul: 2011 / 2010 / 2009 / 2008 / 2007 / Toţi anii

Iniţiativa Civică Locală

Data publicării: Marţi, 15 iunie 2010
Scopul proiectului a fost de a extinde capacităţile ambelor grupuri de cetăţeni să devină mai activi în procesul de luare a deciziilor la nivel local (participa la şedinţele consiliului local; participarea în planificarea locală de dezvoltare, consultarea bugetul local, etc). Dar,de asemenea, s-a preconizat dezvoltarea capacităţilor în cadrul autorităţilor publice locale pentru a devini mai transparente şi deschise participării cetăţenilor. Proiectul a fost realizat în Căuşeni şi Ştefan Vodă, oraşele ce au fost susţinute financiar de Fundaţia Soros Moldova.

Promovarea egalităţii de gen şi buna guvernare la nivel local

Data publicării: Luni, 14 iunie 2010
CPD a lucrat cu 3 oraşe din Moldova (Călăraşi, Rîşcani şi Drochia) să dezvolte capacităţile pentru buna guvernare şi egalitatea de gen. CPD a ajutat autorităţile locale să dezvolte proceduri interne cu privire la buna guvernare, a instruit personalul local şi a oferit sprijin în elaborarea instrumentelor de transparenţă, precum ar fi pagini pagini web, baze de date pentru petiţii. Proiectul a fost sprijinit financiar de Balkan Trust for Democracy.

Pledoarie pentru Egalitate de Gen în Procesul Electoral

Data publicării: Vineri, 11 iunie 2010
Obiectivul general al proiectului a fost de a promova egalitatea de gen în cadrul alegerilor naţionale din 2010 şi alegerile locale din 2011 din Republica Moldova. Printre principalele activităţi se include monitorizarea proceselor electorale din perspectiva de gen, elaborarea rapoartelor intermediare şi finale de monitorizare a alegerilor. Odată cu desfăşurarea acestuia proiect CPD a încurajat ONG-urile locale să dezvolte şi să desfăşoare campanii în comunități pentru a creşte participarea alegătorilor la alegeri, dar, de asemenea, pentru conştientizarea privind importanţa egalităţii de gen în alegeri. Toate proiectele au fost susţinute financiar de către Fundaţia Est Europeană din Republica Moldova.
GLOSAR
  • Analiză de gen - Studiul diferenţelor de condiţii, al nevoilor, al ratelor de participare, al accesului la resurse şi la dezvoltare, controlului asupra bunurilor, al puterii de decizie şi al imaginii între femei şi bărbaţi, în funcţie de rolurile desemnate de gen.
  • Bariere invizibile - Atitudini bazate pe prejudecăţi, norme şi valori tradiţionale care împiedică responsabilitatea / deplina participare a femeilor în societate.
  • Aducerea dovezii - În domeniul egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi, o directivă bazată pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene prevede transferul de obligaţii de probatoriu între cele două părţi( reclamant şi acuzat). Dacă o persoană se consideră nedreptăţită prin ne aplicarea principiului egalităţii de tratament şi dacă există o prezumţie de discriminare, acuzatul trebuie să dovedească faptul că acest principiu nu a fost încălcat.
  • Abordarea integratore a principiului egalităţii de gen - Integrarea sistematică a unor condiţii, priorităţi şi nevoi specifice femeilor şi bărbaţilor în toate politicile, în vederea promovării egalităţii între femei şi bărbaţi, mobilizarea politicilor şi măsurilor generale avînd drept scop realizarea egalităţii, prin luarea în consideraţie, în etapa planificării, intr-un mod activ şi deschis, a efectelor acestor politici asupra situaţiei specifice femeilor şi bărbaţilor, în implementarea, monitorizare şi evaluare.
  • Capacitatea femeilor - Se realizează la nivel individual, printr-o cunoaştere de sine şi asumare a propriei persoane, la nivel de grup, prin afirmarea unei identităţi colective şi a unor acţiuni consecvente în scopul obţinerii controlului relaţiilor de putere în societate.
Statistica de gen
  • Trafic de carne vie - Trafic de fiinţe umane, în special de femei şi de copii, în scopul exploatării sexuale, obţinerii de mînă de lucru sau de sclavie
  • Violenţa sexuală - Orice formă de violenţă prin folosirea sau ameninţarea cu folosirea forţei fizice sau emoţionale, incluzînd violul, maltratarea soţiei, hărţuirea sexuală, incestul şi pedofilia.
  • Violenţa domestică / în familie - Orice formă de violenţă fizică, psihologică sau sexuală, care pune în pericol siguranţa şi bunăstarea unui membru al familiei şi / sau recurgerea la forţa fizică ori emoţională, inclusiv violenţa sexuală, în cadrul familiei sau gospodăriei. Această noţiune include abuzul copilului, incestul, maltratarea soţiei şi orice abuz sexual sau de altă natură faţă de oricare membru al gospodăriei.
Progen în imagini
PAGINA ÎN SUS
© 2011 Centrul "Parteneriat pentru Dezvoltare"
str. Armeneasca, 13 Chisinau, MD-2012, Republica Moldova
Tel./ fax: +(373 22) 24-13-93 Tel.: +(373 22) 23-70-89; 20-71-58; 20-71-57
Site elaborat de Andrei Madan