Noutăţi şi evenimente

Extinderea termenului de aplicare in cadrul concursului privind selectarea a 3 experti/experte pentru evaluarea capacitatilor organizationale

Data publicării: Luni, 26 ianuarie 2015
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) anunţă extinderea termenului pentru competiţia deschisă pentru selectarea a 3 experți/experte pentru evaluarea capacităților instituționale ale organizațiilor de femei din 3 partide politice, în cadrul programului „Femeile în Politică”. Proiectul este implementat de Centrul “Parteneriat pentru Dezvoltare” în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Entitatea Națiunilor Unite pentru Femei (UN Women) și Fundația Est-europeană; și este finanțat de Guvernul Suediei.

A fost lansat primul program de mentorat pentru femeile din sistemul afacerilor interne

Data publicării: Joi, 22 ianuarie 2015
Rodica Bujac este Inspector formare-profesională, responsabilă de organizarea pregătirii şi formării profesionale continue a poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Dubăsari. Rodica îşi doreşte să devină un trainer mai bun, să îmbunătăţească evaluarea şi dezvoltarea profesională a colaboratorilor de poliţie şi să creieze un centru de formare profesională. Astfel, crede Rodica, activităţile poliţie vor deveni mai eficiente şi utile pentru siguranţa cetăţenilor. Rodica, este una din cele 34 de colaboratoare MAI, care timp de 12 luni vor fi implicate activ la module de instruire şi vor beneficia de ghidarea şi susţinerea mentorelor din cadrul Programului de Mentorat pentru Femei „INSPIR-O!”.

Propuneri pentru promovarea egalităţii de gen

Data publicării: Joi, 18 decembrie 2014
Organizaţiile neguvernamentale din domeniul promovării egalităţii de şanse pentru femei şi bărbaţi au prezentat joi, 18 decembrie, în jur de 30 de solicitări şi propuneri pentru a fi incluse în viitorul program de guvernare. Sugestiile urmează a fi expediate deputaţilor, partidelor de la guvernare, dar şi celor din opoziţie.

Anunt de selectie a 3 experti/experte pentru evaluarea capacităților instituționale ale organizațiilor de femei din 3 partide politice

Data publicării: Marţi, 16 decembrie 2014
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) anunţă competiţie deschisă pentru selectarea a 3 experți/experte pentru evaluarea capacităților instituționale ale organizațiilor de femei din 3 partide politice, în cadrul programului „Femeile în Politică”. Proiectul este implementat de Centrul “Parteneriat pentru Dezvoltare” în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Entitatea Națiunilor Unite pentru Femei (UN Women) și Fundația Est-europeană; și este finanțat de Guvernul Suediei.

Extinderea concursului privind selectarea unui analis/unei analiste pentru evaluarea platformelor electorale 2014 din perspectiva de gen

Data publicării: Marţi, 28 octombrie 2014
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) anunţă extinderea competiţie deschise pentru selectarea unui analist/unei analiste pentru a evalua din perspectiva de gen Platformele Electorale ale concurenților la Alegerile Parlamentare din Noiembrie 2014 în cadrul programului „Femeile în Politică”. Proiectul este implementat de Centrul “Parteneriat pentru Dezvoltare” în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Entitatea Națiunilor Unite pentru Femei (UN Women) și Fundația Est-Europeană; și este finanțat de Guvernul Suediei.

Extinderea concursului privind selectarea unui analis/unei analiste pentru evaluarea campaniei electorale 2014 din perspectiva de gen

Data publicării: Marţi, 28 octombrie 2014
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) anunţă extinderea competiţie deschise pentru selectarea unui analist/ unei analiste pentru a monitoriza/evalua din perspectiva de gen Campania Electorală 2014 în cadrul programului „Femeile în Politică”. Proiectul este implementat de Centrul “Parteneriat pentru Dezvoltare” în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Entitatea Națiunilor Unite pentru Femei (UN Women) și Fundația Est-Europeană; și este finanțat de Guvernul Suediei.

Extinderea teremenului de aplicare pentru concursul privind selectarea unei companii ce va efectua sondajul de tip omnibus

Data publicării: Marţi, 28 octombrie 2014
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) anunţă extinderea competiţie deschise pentru selectarea unei companii/organizații pentru a efectua un sondaj de tip OMNIBUS cu privire la percepția alegătorilor față de dimensiunea de gen în Campania Electorală 2014 în cadrul programului „Femeile în Politică”. Proiectul este implementat de Centrul “Parteneriat pentru Dezvoltare” în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Entitatea Națiunilor Unite pentru Femei (UN Women) și Fundația Est-Europeană; și este finanțat de Guvernul Suediei.

Anunt privind selectarea unei companii pentru monitorizarea publicitatii si dezbaterilor electorale, talk-show-urilor si stirilor TV prin prisma egalitatii de gen si a costurilor pe parcursul electoralei 2014

Data publicării: Marţi, 21 octombrie 2014
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) și Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CREDO) anunţă competiţie deschisă pentru selectarea unei companii pentru a monitoriza publicitatea și dezbaterile electorale, Talk-show-urile și știrile TV prin prisma dimensiunii de gen și a costurilor pe parcursul Campaniei Electorală 2014 în cadrul programului „Femeile în Politică”. Proiectul este implementat de Centrul “Parteneriat pentru Dezvoltare” în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Entitatea Națiunilor Unite pentru Femei (UN Women) și Fundația Est-Europeană; și este finanțat de Guvernul Suediei.

Concurs privind selectarea unei companii pentru efectuarea sondajului de opinii de tip omnibus

Data publicării: Marţi, 21 octombrie 2014
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) anunţă competiţie deschisă pentru selectarea unei companii/organizații pentru a efectua un sondaj de tip OMNIBUS cu privire la percepția alegătorilor față de dimensiunea de gen în Campania Electorală 2014 în cadrul programului „Femeile în Politică”. Proiectul este implementat de Centrul “Parteneriat pentru Dezvoltare” în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Entitatea Națiunilor Unite pentru Femei (UN Women) și Fundația Est-Europeană; și este finanțat de Guvernul Suediei.

Anunt privind selectarea unui analis/unei analiste pentru evaluarea campaniei electorale 2014 din perspectiva de gen

Data publicării: Vineri, 17 octombrie 2014
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) anunţă competiţie deschisă pentru selectarea unui analist/ unei analiste pentru a monitoriza/evalua din perspectiva de gen Campania Electorală 2014 în cadrul programului „Femeile în Politică”. Proiectul este implementat de Centrul “Parteneriat pentru Dezvoltare” în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Entitatea Națiunilor Unite pentru Femei (UN Women) și Fundația Est-Europeană; și este finanțat de Guvernul Suediei

Rezultatele 231 - 240 din 348
GLOSAR
  • Capacitatea femeilor - Se realizează la nivel individual, printr-o cunoaştere de sine şi asumare a propriei persoane, la nivel de grup, prin afirmarea unei identităţi colective şi a unor acţiuni consecvente în scopul obţinerii controlului relaţiilor de putere în societate.
  • Bariere invizibile - Atitudini bazate pe prejudecăţi, norme şi valori tradiţionale care împiedică responsabilitatea / deplina participare a femeilor în societate.
  • Aducerea dovezii - În domeniul egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi, o directivă bazată pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene prevede transferul de obligaţii de probatoriu între cele două părţi( reclamant şi acuzat). Dacă o persoană se consideră nedreptăţită prin ne aplicarea principiului egalităţii de tratament şi dacă există o prezumţie de discriminare, acuzatul trebuie să dovedească faptul că acest principiu nu a fost încălcat.
  • Analiză de gen - Studiul diferenţelor de condiţii, al nevoilor, al ratelor de participare, al accesului la resurse şi la dezvoltare, controlului asupra bunurilor, al puterii de decizie şi al imaginii între femei şi bărbaţi, în funcţie de rolurile desemnate de gen.
  • Abordarea integratore a principiului egalităţii de gen - Integrarea sistematică a unor condiţii, priorităţi şi nevoi specifice femeilor şi bărbaţilor în toate politicile, în vederea promovării egalităţii între femei şi bărbaţi, mobilizarea politicilor şi măsurilor generale avînd drept scop realizarea egalităţii, prin luarea în consideraţie, în etapa planificării, intr-un mod activ şi deschis, a efectelor acestor politici asupra situaţiei specifice femeilor şi bărbaţilor, în implementarea, monitorizare şi evaluare.
Statistica de gen
  • Violenţa domestică / în familie - Orice formă de violenţă fizică, psihologică sau sexuală, care pune în pericol siguranţa şi bunăstarea unui membru al familiei şi / sau recurgerea la forţa fizică ori emoţională, inclusiv violenţa sexuală, în cadrul familiei sau gospodăriei. Această noţiune include abuzul copilului, incestul, maltratarea soţiei şi orice abuz sexual sau de altă natură faţă de oricare membru al gospodăriei.
  • Violenţa sexuală - Orice formă de violenţă prin folosirea sau ameninţarea cu folosirea forţei fizice sau emoţionale, incluzînd violul, maltratarea soţiei, hărţuirea sexuală, incestul şi pedofilia.
  • Trafic de carne vie - Trafic de fiinţe umane, în special de femei şi de copii, în scopul exploatării sexuale, obţinerii de mînă de lucru sau de sclavie
Progen în imagini
PAGINA ÎN SUS
© 2011 Centrul "Parteneriat pentru Dezvoltare"
str. Armeneasca, 13 Chisinau, MD-2012, Republica Moldova
Tel./ fax: +(373 22) 24-13-93 Tel.: +(373 22) 23-70-89; 20-71-58; 20-71-57
Site elaborat de Andrei Madan